Ce nu stiati despre dinti
Ne trezim într-o bună zi, la o vârstă oarecare că ne doare un dinte. Sigur că în această situație, amânarea deciziei de a merge grabnic la medicul stomatolog, amplifică în mod catastrofal consecințele. Cum ar fi fost dacă până la apariția acestui moment neplăcut, am fi fost conștienți de gândurile și emoțiile noastre? Intenția acestui articol este de a oferi un cadru general de reflecție și semnificație.
Gura ne ajută să ne hrănim, dar și să ne exprimăm, funcționând din exteriorul către interiorul nostru, dar și invers. Ea este o poartă deschisă către lumea exterioară – ne permite să ingerăm alimentele (hrana concretă) și experiențele vieții (alimentele noastre psihologice), dar și o poartă deschisă către lumea interioară – gura este orificiul prin care ne exprimăm, scuipăm sau vomăm, dând afară ceea ce se află în interior și care simțim nevoia să fie evacuat.
Prin urmare, realitățile exterioare și interioare trec prin dinții noștri, iar prezența dinților în gură simbolizează capacitatea noastră de a mușca din viață și de a mesteca ce ne propune ea.
Problemele gurii arată dificultatea noastră de a mușca din plin din viață, de a accepta să înghițim ce ni se oferă, de a mesteca, pentru a ingera mai bine respectivele experiențe. Aceste probleme pot arăta că educația de care avem parte sau că experiențele trăite nu ne plac, ”nu sunt pe gustul nostru”, că aroma lor ne displace. Totodată, ele pot reprezenta dificultatea noastră de a accepta noi gusturi, adică noi idei, opinii și experiențe , dar pot fi și semnul unei stări de suficiență, de saturație, al unui exces de experiențe, și prin extensie al nevoii de a face o pauză.
În cazul unei dureri de dinți, problemele dentare sunt în legătură cu procesul de luare a deciziilor. Se amână luarea unei decizii deoarece consecințele alegerii ne sperie, ne creează o stare de nesiguranță sau nu avem o imagine de ansamblu asupra situației respective pentru a ajunge la concluzii pertinente.
Totodată, dinții reprezintă o anumită formă de agresivitate. Scrâșnirea dinților, denumită și bruxism, care se exprimă mai ales noaptea, arată o tensiune interioară puternică, o furie inconștientă care urcă la suprafață, o furie refulată, o abținere de a spune sau a face anumite lucruri. Din cauza faptului că nu se reușește luarea unei decizii clare și convenabile, scrâșnirea dinților este exprimarea fizică a părerii de rău și a agresivității reprimate față de o situație neplăcută. Copiii sunt afectați de bruxism de la vârste foarte mici, când învață despre relațiile de autoritate din familie și din mediul școlar – dacă acestora le este frică să se exprime și ajung să se simtă ”prea mici” în fața părinților, bunicilor, bonei, educatorilor/învățătorilor sau chiar a altor copii, ajung să scrâșnească din dinți.
Întrucât dinții ca organe vii, au un proces de evoluție care durează mai mulți ani, fiecare dintre ei este legat de un sentiment sau o emoție, care prost gestionate, duc la o slăbire a acelui dinte.
Alina Iolu
Consilier pentru dezvoltare personală