A-PRF MEMBRANA MINUNE A STOMATOLOGIEI MODERNE

 MEMBRANA A-PRF , MEMBRANA MINUNE A STOMATOLOGIEI REGENERATIVE

Avem în interiorul corpului nostru tot ceea ce este necesar pentru a ne vindeca: tăieturile se închid, oasele fracturate se sudează și se vindecă. Asta pentru că în interiorul săngelui nostru se găsesc mici molecule, într-o formă diluată, care sunt responsabile pentru reparația țesuturilor

Se vorbește din ce în ce mai mult de stomatologia regenerativă. Dar ce este aceasta ? O grupare de terapii utilizate în stomatologie bazate pe înțelegerea biologiei celulare și moleculare, al căror scop este să regenereze țesuturile osoase, parodontale și dentare.

Una dintre aceste terapii este și terapia cu A-PRF – advanced platelet rich fibrin – cu beneficii majore pentru chirurgia stomatologică.

Utilizarea concentratelor trombocitare în medicină are o lungă istorie, ca sursă autologă de factori de creștere. Prima generație de concentrate trombocitare ,PRP, (platelet rich plasma) a fost utilizată încă de acum 30 de ani, însă în ultimii 10 ani, PRF (platelet rich fibrin) a fost folosit într-o mare varietate de proceduri medicale datorită lipsei de factori anticoagulanți, lipsă ce favorizează formarea cheagului de fibrină și vindecarea mai rapidă a rănilor. Mai recent, noua formulă de PRF lichid permite combinarea cu biomateriale osoase, crescând stabilitatea particulelor, angiogeneza și integrarea tisulară.

Îmbunătățirea regenerării în corpul uman prin folosirea sângelui pacientului este un concept revoluționar în stomatologie. Se recolteaza cateva eprubete cu sange, la fel ca atunci cand mergem la medic pentru analize. Eprubetele sunt centrifugate, iar componentele sangelui se separa.

Cheagul de fibrină cu concentrat de trombocite , obținut în urma centrifugării sângelui propriu al pacientului, este un material de grefare de consistență gelatinoasă. El ajută la crearea unui efect de barieră naturală la nivelul osului după o intervenție chirurgicală, fie că este vorba de o extracție, de sinus lift , de o regenerare parodontală sau de un implant.

Prin centrigurea sângelui pacientului, recoltat în ședința intervenției chirurgicale se obține o separare în trei straturi: superior plasma acelulară, mediu cheagul de fibrină bogat în trombocite și inferior celulele roșii.

Conține toate elementele necesare în vindecare, în special factori de crestere ca: TGF beta (transforming growth factor beta), PDGF (Platelet derived growth factor), VEGF (Vascular endotelial growth factor).

Cheagul de fibrină obținut poate fi utilizat în 3 forme: membrane, dopuri si coaguli.

Tehnica A-PRF este o metodă revoluționară cu aplicabilitate în domeniul chirurgiei dento-alveolare, scopul ei fiind optimizarea procesului de vindecare.Factorii de creștere sunt esențiali pentru vindecarea oricărei răni și ei  încep să fie eliberați în primele zile de la intervenția chirurgicală, accelerând foarte mult procesul de vindecare. Cum pot fi ei activați? Acești factori sunt eliberați de plachetele sangvine și celulele albe din sânge, dar au nevoie de condiții speciale pentru a se activa. Noul protocol A-PRF , bazat pe conceptul de centrifugare la viteze reduse a sângelui este cel mai avansat protocol care oferă aceste condiții speciale pentru eliberarea factorilor  de creștere din trombocite. Scopul este unul singur: acela de a se obține noi vase de sânge (vase de neoformație). Acest concentrat de sânge care este A-PRF-ul are o compoziție favorabilă pentru declanșarea lanțului de evenimente denumit „cascada de vindecare”: citokine cu eliberare lentă, fibrină, proteine din monocite, granulocite și plasmă, eliberare pe termen lung de BMP-2 autolog (bone morphogenetic protein).

Membranele  A-PRF își găsesc aplicabilitatea în aproape orice intervenție de chirurgie orală

  •  în inserarea de implanturi dentare   pentru a îmbunătăți  fixarea și integrarea acestora
  •  la intervențiile de sinus lift extern unde protejează membrana sinusală și favorizează integrarea grefei osoase
  •  la intervențiile de regenerare parodontală, prin stimularea angiogenezei, membranele A-PRF au capacitatea de a stimula refacerea gingiei și osului.
  • în procedurile de adiție și reconstrucție osoasă membranele A-PRF cresc capacitatea de integrare a grefelor osoase
  •  la extracțiile atraumatice, membranele A-PRF protejează și sigilează alveola  și  grăbește vindecarea

Avantajele tehnologiei A-PRF

  • membrana A-PRF este un material natural, propriu pacientului
  • nu exista manifestari alergice
  • procedura de obținere a membranelor este simplă și rapidă
  • pentru pacient, disconfortul și edemul postoperator este mult redus
  • -impul de  vindecare este mult scurtat.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.

Site Footer